La data de 19 mai 2014, sala Atlas din cadrul Radisson Blu Hotel – Bucuresti a gazduit mai mult de 300 de specialisti ce au format auditoriul Conferintei Internationale despre Constructii Sustenabile si Eficienta Energetica EURO-Constructii (editia a treia), ale carei lucrari s-au derulat in paralel cu ale Conferintei Internationale despre Sisteme de Tamplarie si Fatade Cortina EURO-Fereastra (editia a sasea). Astfel, pentru al treilea an consecutiv de cand se organizeaza in aceasta formula, ambele evenimente au constituit un succes atat in ceea ce priveste participarea factorilor de decizie ai celor mai importante companii din sectorul de constructii, instalatii, tamplarie si din domeniile conexe (reuniti cu oficiali din partea mediului academic, proiectanti, arhitecti etc.), cat si din punct de vedere al acuratetei si actualitatii subiectelor abordate. Dupa prima sesiune plenara, unde reprezentanti ai mediului bancar, ai unor institute de cercetare a pietei si ai unor organizatii/ institutii de profil s-au referit la principalii factori macroeconomici ce influenteaza sectorul de constructii, la prognozele cu privire la dinamica pietei, respectiv la solutiile pentru constructiile sustenabile si la noile normative ce vor guverna acest domeniu, in sesiunea speciala a evenimentului atentia auditoriului a fost captata de cladirile sustenabile certificate (exemplificate prin studii de caz, cum ar fi Liberty Technology Park – Cluj si Green Court Bucuresti), de principiile realizarii caselor pasive (din perspectiva arhitectilor), de eficienta energetica si designul sustenabil specifice locuintelor viitorului (proiectul EFdeN, ce va reprezenta Romania la concursul Solar Decathlon Europe 2014, din Versailles – Franta), respectiv de constructia imobilelor pasive cu functiuni sociale (fiind prezentat primul centru comunitar pasiv din tara noastra).
Au fost rasplatite meritele si expertiza firmelor specializate
Reuniti din nou intr-o sesiune plenara, specialistii din sectorul de constructii si cei din bransa tamplariei au asistat, intr-un cadru select, pentru prima data in Romania, la gala premiilor EURO-Constructii si EURO-Fereastra 2014. Evenimentul – ce a constituit o parte integranta a conferintelor – a debutat cu acordarea a 29 de trofee celor mai importanti operatori ai pietei de constructii si instalatii, dupa cum urmeaza:
- La categoria Sisteme de zidarie, Izolatii & Finisaje au primit trofee companiile: Carpatcement Holding, Henkel Romania, BASF, Ceramica, Xella Ro, Saint-Gobain Construction Products Romania – Rigips Business Unit, Fabryo Corporation, Baumit Romania Com, Kingspan, Rockwool Romania si Velux Romania;
- Sectiunea Sisteme HVAC & Instalatii apa s-a remarcat prin trofeele adjudecate de: Siemens – Divizia Building Tehnologies, Grundfos Pompe Romania, Daikin Airconditioning Central Europe – Romania, Vaillant Group Romania, Robert Bosch – Departament Termotehnica si Teraplast;
- Pe segmentul de Instalatii electrice & Automatizari au fost acordate trofee firmelor Schneider Electric Romania si Eaton Electric;
- Companiile Lindab si Ruukki Romania au fost cele ce au primit trofee la sectiunea Sisteme de hale & Structuri metalice;
- La categoria Utilaje si echipamente au fost rasplatite cu trofee societatile Schindler Romania si Hilti Romania;
- Sectiunea de Antreprenori & Dezvoltatori a inclus firmele Strabag, Bog ‘Art, Skanska Romania si AFI Europe, pentru care au fost acordate trofee ce le evidentiaza meritele si expertiza din domeniu;
- In final, dar nu in ultimul rand, compania Epstein Architecture & Engineering si Institutul de Studii si Proiectari Energetice (ISPE) si-au adjudecat trofeele la categoria Arhitectura & Proiectare.
In continuare, in cadrul galei, altor 93 de companii si personalitati ai pietei de tamplarie termoizolanta (cu domeniile sale conexe) le-au fost acordate trofeele si premiile EURO-Fereastra 2014.
Cu acest prilej, redactia revistei Agenda Constructiilor felicita inca o data companiile si persoanele ce au primit distinctii la EURO-Constructii 2014, adresand multumiri intregului auditoriu pentru participarea la eveniment si sustinerea conferintei. Informatii suplimentare, la www.euroconferinte.ro