RO EN
Coșul este gol

EUROSTAT: Crestere majora fata de anul trecut pe piata de constructii din Romania

 
Biroul european de statistica Eurostat a dat publicitatii un nou comunicat, inclusiv cu serii de date rectificate pe baze calendaristice si ajustate sezonier (dupa schimbarea metodologica prin care anul de referinta sau de baza devine 2015), prin intermediul caruia se reconfirma faptul ca informatiile aferente celui de-al doilea trimestru din 2019 sunt pozitive pentru tara noastra, indicand o majorare foarte puternica (prima din UE) pe baze secventiale de comparare, ceea ce inseamna, in consecinta, initierea unei perioade de recuperare dupa iesirea oficiala din recesiune tehnica (statistica). Totodata, pentru seria de raportare anuala, este atestata tot o crestere, de peste 30% (ceea ce plaseaza Romania tot pe primul loc in UE), astfel incat devine tot mai clar ca firmele din bransa au beneficiat atat de majorarea investitiilor in constructii, cat si de diversele masuri de stimulare a segmentului antreprenorilor implicati in executia de lucrari. Datele anuntate au astfel o precizie a estimatiilor de ±3%, la un nivel de incredere de 95%, prin calcularea cifrei de afaceri la un nivel de reprezentativitate de 94,62% din multimea totala a unitatilor active (operatori economici) pe piata de constructii specifica tarii noastre.
In acelasi timp, informatiile certificate, potrivit primelor estimari, de Eurostat arata ca, la nivelul UE-28, s-a inregistrat, in luna iulie 2019, un progres anual ceva mai ponderat, de +1,7%, al indicatorului analizat (respectiv, volumul lucrarilor de constructii), iar in zona euro (UE-19) acesta s-a apreciat intr-un ritm nesatisfacator (+1,1%), astfel incat estimarile initiale, ce indicau anumite fluctuatii, pe fondul unor probleme structurale specifice anului in curs, s-au concretizat. Consultand noile date statistice, se observa insa, in acelasi timp, ca diminuarea secventiala din cea de-a saptea luna a anului in curs (-0,1% in UE-28 si -0,7% in zona euro), ceea ce constituie un aspect negativ, poate fi explicata mai ales prin motive ce tin de o conjunctura investitionala relativ nefavorabila la nivel continental, ce a influentat cu precadere sectorul ingineriei civile, deoarece in UE-28 s-a raportat un regres de -0,6% al acestui ultim indicator (iar in UE-19 s-a remarcat tot o depreciere de -0,9%), in timp ce piata constructiilor de cladiri a consemnat, de asemenea, fluctuatii in sens negativ (-0,1% in UE-28 si -0,6% in UE-19).
 
Biroul Eurostat mai avertizeaza ca, in randul statelor membre, in luna iulie 2019, conform primelor estimari, la nivelul tarilor pentru care sunt disponibile date statistice, volumul lucrarilor de constructii, calculat pe baze secventiale, a sporit puternic (sau mai vizibil) in Ungaria (+9,6%), Romania (+4,1%) si Portugalia (+2,3%), inregistrand un trend descendent cu precadere in Franta (-4,2%), Slovacia (-2%) si Polonia (cu -0,6%). In cadrul acestei baze de comparare, tara noastra a raportat, astfel, o reluare a ascensiunii, care a fost consecutiva si doar intrerupta punctual in prima parte a anului in curs, iar majorarea respectiva o plaseaza pe o pozitie fruntasa in UE (de aceasta data, a doua, ca ordin de marime, in randul statelor membre), dupa cresterile secventiale rectificate la +11,7%, +2,1% si +16%, din februarie-aprilie 2019, care au situat-o in acele momente (cu doua exceptii, in mai si iunie, cand s-au raportat scaderi de -6,8% si -3,4%) pe locuri de top ca ritm de sporire a volumului lucrarilor.
 
Consultand baza de date cu informatiile trimestriale (recalculate si, unele, nou-anuntate) pentru seria secventiala de raportare, piata constructiilor din UE-19 a evitat recesiunea, deoarece in al treilea trimestru din anul trecut s-a raportat o majorare (+0,9%), respectiv o sporire (+1,2%) pentru intregul spatiu comunitar (UE-28), dupa care intervalul octombrie-decembrie 2018 a adus un progres de +0,5% la nivelul UE-19 si o crestere de +0,3% in UE-28, aceste majorari fiind urmate de salturi ceva mai substantiale in trimestrul intai al anului in curs (+1,5% in UE-19 si +2,1% in UE-28), dupa care in aprilie-iunie 2019 s-au constatat diminuari (-0,5% in UE-19 si -0,9% in UE-28). Astfel, la acest capitol, dupa o confirmare, recalculare sau anuntare a datelor trimestriale (unele fiind in continuare confidentiale), se pot observa pietele de constructii care au intrat (sau se afla) in recesiune tehnica (statistica). Acestea sunt reprezentate de Cehia, Estonia, Grecia (pentru care s-a reatestat starea de recesiune), Croatia, Portugalia, respectiv Slovacia, Suedia si Marea Britanie, in timp ce Romania (cu mai multe majorari consecutive, din care doua foarte puternice, asigurand astfel o redresare completa a volumului lucrarilor) si-a finalizat recesiunea in constructii, din punct de vedere statistic, confirmandu-se un trend ascendent, de recuperare. Pentru baza comparativa anuala, volumul lucrarilor de constructii din iulie 2019 reflecta o tendinta substantial negativa in Slovacia (-7,7%) si Franta (-2,5%), respectiv situatii pozitive in Romania (+39,5%), Ungaria (+32,9%), Bulgaria (+4,3%) etc., tara noastra fiind pusa in evidenta, din fericire, spre deosebire de intervalul anterior, prin cea mai semnificativa crestere din UE, pentru a doua luna consecutiva.
 
 
Strict pentru Romania, ca o completare si actualizare a datelor de la Institutul National de Statistica (institutie ce nu le comunica pe cele trimestriale, eventual cu rectificari), merita reamintite (sau comunicate in premiera) seriile trimestriale si lunare atat in ceea ce priveste baza de comparare secventiala, cat si cea anuala. Astfel, de la un trimestru la altul, in perioada cuprinsa intre iulie 2018 si iunie 2019, volumul lucrarilor de constructii din tara noastra a fost fluctuant, dar cu un trend pozitiv foarte clar in prezent: -8,2%, +1,1%, +18,3% si +15,1% (in trimestrul al doilea din 2019, fata de primul trimestru a.c.), in timp ce seria de la o luna la alta a datelor, intre februarie si iulie 2019, arata astfel: +11,7%, +2,1%, +16%, -6,8%, -3,4% si +4,1%.
 
Datele anuale pentru Romania indica, in premiera pentru ultimii ani, unele cresteri trimestriale substantiale ale volumului lucrarilor de constructii, astfel: -9,2%, -4,7%, +12,1% si +30,3% (in cazul seriei trimestriale, pentru fiecare trimestru comparat cu cel similar din anul anterior, incepand cu iulie-septembrie 2018 si finalizand cu aprilie-iunie 2019), in timp ce noul sir actualizat de date reflecta fluctuatii de +11,2%, +22,8%, +46,8%, +25,9%, +22,1% si +39,5% (pentru fiecare luna din intervalul februarie-iulie 2019, comparata cu luna corespunzatoare din anul precedent). Pentru informatii suplimentare privind sursa datelor trimestriale ce pot fi extrase si analizate (care confirma in cazul Romaniei iesirea din recesiunea statistica neintrerupta din octombrie-decembrie 2016, precum si consolidarea trendului ascendent), click aici, iar pentru a vizualiza comunicatul Eurostat privind dinamica volumului lucrarilor de constructii din UE si statele membre ce au transmis date statistice, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter