RO EN
The cart is empty

CONSTRUCTII NAPOCA: Majorare de 48% a veniturilor operationale

Dupa definitivarea listarii – in aprilie 2016 – la Bursa de Valori Bucuresti, Societatea de Constructii Napoca SA (Constructii Napoca), implicata, printre altele, in constructia pistei aeroportului clujean, dar care, prin fostul sau administrator, Stefan Florea Dimitriu si prin fostul sau actionar majoritar, Ioan Bene (condamnat ulterior la inchisoare cu executare), s-a aflat in intervalul 2014-2015, in atentia DNA, a raportat recent, in cadrul documentelor financiare aferente primelor noua luni din 2018, o crestere de +48,01% a veniturilor operationale, dar in conditiile unei diminuari a profitului net. Astfel, pentru exercitiul financiar de referinta, compania – care, dupa cele mai recente raportari, este controlata tot de familia Bene, prin IT Transilvania Invest (ce detine 67,38% din actiuni) -, dar condusa de Danut-Dorel Canta, ca director general, de Alexandra Bene (director general adjunct) si de Doina Floarea Cachita, in calitate de presedinte al consiliului de administratie, s-a evidentiat prin venituri operationale de circa 63,22 milioane de lei, in timp ce in primele noua luni din 2017 acest indicator a fost de 42,71 milioane de lei, dar profitul net a ajuns de la aproape trei milioane de lei la putin peste 1,6 milioane de lei. In situatia rezultatului global se mai precizeaza pe scurt ca, din veniturile operationale de 63,22 milioane de lei, veniturile din lucrari executate si servicii prestate au insumat 26,56 milioane de lei (fiind in scadere fata de cele 33,88 milioane de lei din perioada similara si anterioara de raportare), iar la capitolul „alte venituri din exploatare” s-a consemnat cea mai importanta crestere, de la 317.584 lei la 26.732.666 lei, in timp ce veniturile din vanzarea marfurilor au sporit usor, pana la 9.924.295 lei (de la 8.512.166 lei). Desi veniturile operationale au crescut semnificativ, cheltuielile operationale, in cuantum de 65.887.699 de lei le-au depasit vizibil, iar societatea ar fi consemnat o pierdere daca la veniturile operationale nu s-ar fi adaugat veniturile financiare nete, in cuantum de 4.821.888 lei, astfel incat profitul net al perioadei sa ramana pozitiv, cifrandu-se, mai precis, la 1.662.909 lei, in scadere cu -44,63% fata de 30 septembrie 2017, cand profitul net a fost de 3.003.154 de lei.
***
Societatea de Constructii Napoca SA reprezinta un operator important al sectorului de constructii din Romania, activand in formula actuala din anul 1991, dupa divizarea Trustului de Constructii Cluj, de la care a preluat valorile mobiliare, 60 de ani de experienta, un patrimoniu considerabil si o echipa de specialisti. Lucrand cu 197 de angajati anul trecut (cand s-a evidentiat printr-o cifra de afaceri de 63,97 milioane de lei, din care 81,19% s-au realizat din lucrari de constructii-montaj, iar 18,81% din vanzari de betoane, marfuri si prestatii diverse), societatea este cunoscuta printr-o serie de lucrari de referinta, cum ar fi: constructia pistei de 2.100 de metri lungime a Aeroportului International Cluj-Napoca, lucrari de infrastructura, reabilitare, modernizare si extindere la Aeroporturile din Targu Mures, Satu Mare si Tulcea, realizarea unor elemente de infrastructura la baza aeriana NATO din Fetesti, diverse hale industriale, sedii administrative, blocuri de locuinte si ansambluri de case pentru MApN, asezaminte religioase, monumente de arta si lucrari de drumuri si poduri. Informatii suplimentare, la www.sccnapoca.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter