RO EN
Košík je prázdný

COFACE: Numarul insolventelor din Europa va creste brusc in urmatoarele 18 luni

Consecintele economice ale pandemiei de Covid-19 se afla la un nivel fara precedent in Europa. Socul dublu asupra cererii si ofertei a determinat oprirea productiei (cel putin partial) in multe companii, deoarece angajatii nu pot merge la munca, precum si scaderea consumului din cauza restrictiilor de mobilitate. Declinul veniturilor a deteriorat pozitiile companiilor in ceea ce priveste numerarul, incurajand o crestere a intarzierilor la plata - si, in cele din urma, a incapacitatii de plata, arata un comunicat al grupului Coface, companie specializata in servicii financiare, insolvente si risc.
 
Multe tari europene au modificat temporar cadrul legal privind procedurile de neplata pentru a face fata crizei
In majoritatea tarilor europene, incapacitatea de plata trebuie sa fie raportata autoritatii competente intr-un anumit termen de catre directorul companiei, care, in caz contrar, ar fi considerat raspunzator in mod direct pentru situatia data. Autoritatea va initia apoi procedurile de insolventa. Cu toate acestea, pentru a proteja simultan structura si capacitatea de redresare a economiilor lor odata ce pandemia va fi controlata, majoritatea guvernelor europene au luat doua masuri: implementarea de masuri pentru sustinerea fluxului de numerar corporativ - cum ar fi amanarile (sau anularea) contributiilor si impozitelor la asigurarile sociale sau garantiile de stat pentru imprumuturile acordate de banci - si modificarea temporara a cadrului legal care reglementeaza procedura de insolventa.
Guvernul german a propus suspendarea, pana la 30 septembrie 2020, a obligatiei pentru administratorii companiei de a initia procedurile de intrare in insolventa in termen de trei saptamani de la descoperirea situatiei de insolventa sau de supra-indatorare. Aceasta masura ar putea fi prelungita pana la 31 martie 2021 printr-un decret al Ministerului Federal al Justitiei. Spania a ales sa renunte la aceasta cerinta pana la 31 decembrie (initial la doua luni de la incetarea platilor). In Italia, numai Parchetul este imputernicit sa deschida procedurile de insolventa pana pe 30 iunie.
In Franta, pana pe 24 august, directorul companiei nu mai este obligat sa inceapa procedura de insolventa in termen de 45 de zile de la suspendarea platilor, in lipsa careia va fi responsabil pentru intarzierea declararii ulterioare a falimentului. Pana la acea data, existenta sau absenta suspendarii platilor va fi evaluata pe baza situatiei companiei din 12 martie. In ceea ce priveste Marea Britanie, in marja intrarii in vigoare a proiectului de lege privind insolventele, depusa la 20 mai, creditorii nu vor putea initia proceduri de insolventa. Daca masurile din acest proiect de lege ar intra in vigoare in iunie, acestea ar expira in iulie.
Olanda este o exceptie in Europa: guvernul nu a implementat nicio masura implicita de urgenta privind acest subiect de la inceputul pandemiei.
Totusi, avand in vedere amploarea socului economic si caracterul temporar al acestor masuri, acestea din urma nu vor impiedica o crestere substantiala a insolventelor odata ce expira.
 
Se prefigureaza o crestere diferentiata si intarziata a insolventelor in Europa, in ciuda modificarilor reglementarilor
Conform modelelor de prognoza ale Coface, este de asteptat ca numarul de insolvente in toata Europa sa creasca brusc, in a doua jumatate a anului 2020 si in 2021. Germania, tara cel mai putin afectata, este inca pe un trend de crestere a insolventelor cu 12% intre sfarsitul lui 2019 pana la sfarsitul anului 2021. Franta (+21%) si Spania (+22%) vor fi mai afectate de criza. Cu toate acestea, cele mai mari cresteri ale numarului de insolvente sunt asteptate sa apara in Olanda (+36%), Regatul Unit (+37%) si Italia (+37%).
Desi prognozele privind insolventele sunt aproximativ in linie cu previziunile de crestere, unele discrepante sunt vizibile. Tarile de Jos si Germania ar trebui sa fie cel mai putin afectate, cu un PIB in 2021 mai mic cu pana la 2% decat in 2019. Franta si Spania ar avea o situatie mai problematica, cu o scadere a PIB-ul de sub 3% si 4%. PIB-urile Regatului Unit si al Italiei vor fi probabil cu 5% si cu 6% mai mici fata de anul trecut.
In unele cazuri, aceste discrepante pot fi explicate prin lipsa unei modificari temporare a procedurii de insolventa (ca in Olanda). Reactia de raspuns la insolvente in perioadele de contractie economica este, de asemenea, legata de costul procedurii (mai mic in Regatul Unit si Tarile de Jos).

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter