Agenda Constructiilor
Sambata, 20 Aprilie 2024
hilti
Home - INDEX COMPANII - EGIS ROMANIA
PAGINA PERSONALIZATA


EGIS ROMANIA

EGIS ROMANIA

Adresa: Sos. Nicolae Titulescu 4-8, Bucuresti, S3
Telefon: 021/312.24.48
E-mail: info.romania@egis-group.com
Web site: www.egis-group.com
Domenii: Proiectare si inginerie
Descriere activitate
Inginerie si consultanta in constructii.
Prezentare companie/institutie
EGIS: Obiectiv de dezvoltare regionala, dupa integrarea Italrom
 
 
 
 
 
Lorenzo Sabini
Functia/Firma: Directorul de Dezvoltare pentru Europa in cadrul Egis;
Experienta profesionala: peste 15 ani in domeniul de proiectare, consultanta si inginerie in constructii.
 
Egis, companie de proiectare, inginerie si management de proiect prezent de aproape trei decenii in Romania, investeste in Europa de Est pentru dezvoltarea pietelor din Romania, Polonia si Ucraina si, odata cu achizitia Italrom, un obiectiv prioritar este de a dezvolta in Romania o echipa puternica de ingineri pentru proiecte care vor veni din Europa si chiar din toata lumea. Atingerea acestei tinte este misiunea lui Lorenzo Sabini, Directorul de Dezvoltare pentru Europa in cadrul Egis si fondator si actionar principal al Italrom. Managerul se concentreaza in special pe construirea de relatii cu constructorii pentru a extinde portofoliul Egis in contractele de proiectare si executie. Lorenzo este deja binecunoscut pe piata romaneasca si va continua sa isi extinda relatiile pe toate celelalte piete si tari din Europa in care opereaza Egis.
 
- La ce proiecte majore lucrati in aceasta perioada si ce servicii asigurati?
- Egis este una dintre cele mai mari companii de servicii de inginerie din intreaga lume. In 2022, grupul a ajuns, la nivel global, la o cifra de afaceri de aproape 1,5 miliarde euro si are in prezent 18.000 de angajati. Activitatile Egis din Romania nu fac exceptie de la valorile si principiile companiei de peste tot din lume. Ne concentram pe proiecte care necesita un nivel ridicat de competente ingineresti si know-how. In prezent, suntem implicati in multe proiecte de supervizare si studii de fezabilitate pentru importante tronsoane de drum si cale ferata, domenii in care Egis a lucrat mult in Romania, dar si in proiecte din domeniul energiei, apei si tratarii apei uzate.
In cursul anului trecut Egis a castigat mai multe contracte importante de supervizare lucrari din sectorul de drumuri, inclusiv pentru autostrada A3. De asemenea, a fost semnat un contract pentru supervizarea drumului expres Craiova-Pitesti. In primele 6 luni ale anului, Egis a semnat alte 6 contracte noi in Romania, in toate cele 4 domenii extrem de active pentru noi: drumuri, cai ferate, energie si apa. Dintre acestea, as mentiona aici: semnarea a doua loturi importante pentru supervizarea constructiei liniei de cale ferata Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia Bihor, semnarea contractului pentru extinderea retelelor de apa si apa uzata din Alba si un contract semnat recent pentru gestionarea modernizarii si imbunatatirii sistemului de termoficare din Bucuresti.
La nivel de proiecte importante, achizitia Italrom din acest an a insemnat ca am adaugat in portofoliul Egis si supervizarea podului suspendat de la Braila, o constructie impresionanta, a treia ca marime din Europa.
In prezent, Egis in Romania are peste 50 de proiecte in derulare, deci este o perioada aglomerata si solicitanta pentru inginerie in domeniul infrastructurii.
- Cum a evoluat activitatea companiei in primele 6 luni din 2023 si ce estimari aveti pentru 2023 si in perspectiva?
- Egis a inceput anul 2023 cu una dintre cele mai importante investitii din Romania pentru urmatorii ani - achizitia firmei de proiectare Italrom. Acest lucru a permis consolidarea echipei de proiectare nu numai pentru a face fata numeroaselor proiecte in derulare, ci si pentru extinderea pe piete noi, precum: constructiile civile, tuneluri, dar si contracte de proiectare si executie.
Personal, ma bucur ca Italrom a fost preluat de Egis, care este una dintre cele mai puternice firme de proiectare din lume. Prin achizitia Italrom, departamentul de proiectare al Egis in Romania se va dezvolta foarte mult, investitia Egis concertandu-se pe specializarea in contracte de tip design & build, o piata pe care echipa Italrom are experienta de peste 15 ani.
Chiar daca prin contractele castigate deja in prima parte a anului ne-am atins obiectivele pe intregul an in curs, pentru al doilea semestru al anului curent, ne asteptam la semnarea de noi contracte importate in toate domeniile noastre de interes. Un alt aspect, poate cel mai important in momentul de fata, in ceea ce priveste evolutia Egis in Romania, este investitia pe care Egis a realizat-o si continua sa o realizeze in dezvoltarea mediului de lucru si a conditiilor pentru angajati. Astfel, sediul central al Egis in Romania s-a mutat recent in Piata Victoriei, la American House, intr-un spatiu mare, modern si elegant, birourile Egis deja existente in tara au fost reamenajate si alte doua centre Egis au fost deschise in Cluj-Napoca si Alba Iulia. Prin aceste investitii, precum si prin dorinta de a mentine retributiile la niveluri competitive, ceea ce se doreste este stimularea inovatiei, cresterea resursei umane si cultivarea sentimentului de mandrie pentru munca importanta cu care oamenii contribuie la dezvoltarea infrastructurii atat de vitale pentru Romania.
- Ce impact are achizitia Italrom asupra afacerilor Egis Romania, la nivel de cifra de afaceri, numar de angajati si expertiza?
- Odata cu achizitia Italrom, echipa Egis in Romania s-a imbogatit atat numeric, cat si calitativ, cu aproape 40 de ingineri specializati in proiectare tehnica, de detaliu si documentatii conforme cu executia (verificare, analiza, planuri tehnice si management), precum si in asistenta tehnica, studii de fezabilitate si supervizarea lucrarilor, deservind atat sectorul public, cat si cel privat, pe pietele de infrastructura rutiera si feroviara din Romania si Polonia.
Italrom, fiind o companie care asigura servicii de inginerie pentru structuri terestre/subterane, tuneluri, tunelare si lucrari geotehnice, si care opereaza in domeniul lucrarilor mari de infrastructura si civile, activa in principal in Romania si Polonia, a adus in portofoliul Egis lucrari de referinta, precum podul suspendat de la Braila, liniile M4 si M5 ale metroului bucurestean, proiectarea liniilor feroviare Craiova-Caransebes, Curtici-Simeria si Predeal-Brasov, precum si a unui important tunel (care urmeaza sa fie construit cu un TBM cu diametrul de 15 metri) al drumului expres Rzeszow - Babica S-19 din Polonia. In Polonia, grupul Italrom este unul dintre cele mai specializate pentru proiectarea tunelurilor. In ultimii 5 ani, firma a proiectat 4 tuneluri, toate cu o lungime mai mare de un km si cu diferite tehnologii de excavatie.
Achizitia Italrom este o investitie prin care Egis si-a consolidat prezenta in Romania si in Polonia si a demarat procesul de dezvoltare a departamentului de design & build.
- Ce a presupus participarea Italrom la constructia Podului peste Dunare de la Braila?
- Podul de la Braila este cel mai mare pod suspendat din Romania si al treilea cel mai mare din Europa si reprezinta o realizare majora in dezvoltarea infrastructurii rutiere din Romania. Podul Braila este o constructie emblematica, impresionanta si monumentala, cu care ne mandrim. Specialistii Italrom au facut parte din echipa de supervizare a podului de la Braila, pentru care au depus efort sustinut si munca dedicata. As dori sa ii mentionez aici pe Giovanni Voiro, Responsabil structuri, Aniela Vasile, Inginer proiectant, Giani Pascu, Inginer Calitate, Gheorghe Mesea si Silviu Conciu, Inspectori Responsabili Drumuri si Poduri. Acestia sunt doar cativa din cei care au contribuit la supervizarea proiectarii si executiei acestui pod in cadrul echipei de supervizare a Italrom.
Podul de la Braila este exact genul de proiect in care Egis doreste sa se implice si reprezinta un element de forta pe care Egis este mandra ca l-a mostenit de la Italrom.
- Care sunt principalele provocari cu care va confruntati in aceasta perioada?
- In ceea ce priveste scutirile fiscale, Guvernul nu are prea multe posibilitati de a evita revenirea la un regim fiscal standard. Piata nu poate fi sustinuta intotdeauna de reduceri fiscale; in plus, aceasta situatie a contribuit atat la cresterea necontrolata a salariilor, cat si la stimularea profesionistilor sa treaca prea repede de la o companie la alta. Cu toate acestea, orice modificare a impozitului trebuie facuta cu atentie si cu suficient timp inainte, astfel incat companiile sa se poata pregati. Planificarea bugetului are de obicei loc cu un an in avans, asa ca trebuie sa stim despre fluctuatiile fiscale prin notificare prealabila tot cam cu un an in avans. Nu se poate face o modificare in ultimul moment si sa se astepte ca apoi companiile sa gaseasca in mod magic niste bani de rezerva pentru a plati pentru aceasta. Romania este deja printre tarile mai putin profitabile in ceea ce priveste activitatile Egis (profitabilitatea in 2022 a fost in jur de jumatate din media grupului), iar aceasta situatie trebuie sa se schimbe.
In ceea ce priveste deficitul de personal cu care se confrunta intreaga piata de constructii, Egis face eforturi pentru integrarea profesionistilor romani in echipe cu alti colegi europeni. In acest context, obiectivul este de a incerca sa dezvoltam Egis in Romania ca o companie cu un profil tehnic inalt, in care inginerii europeni cu experiente diferite sa poata impartasi proiecte si know-how.
- Cum evolueaza activitatea Egis la nivel international? Care sunt cele mai mari proiecte globale la care participati?
- La nivel international, Egis a incheiat recent un acord pentru achizitionarea McIntosh Perry, o firma renumita de servicii de inginerie din America de Nord, cu sediul in Toronto, specializata in infrastructura publica, cladiri si energie. McIntosh Perry este o companie cu peste 70 de ani de experienta in inginerie care s-a impus pe pietele din Canada si SUA. Aceasta achizitie, la finalizare, va marca o etapa majora in extinderea Egis in America de Nord si va consolida pozitia grupului pe piata de inginerie din lume. In prezent, Egis desfasoara operatiuni in 120 de tari si are 18.000 de angajati, iar cifra de afaceri globala a ajuns, la finele anului 2022, la 1,48 miliarde euro. Atunci cand volumul de munca este mare, cu siguranta ca principala preocupare devine resursa umana. Din fericire, Egis, fiind o companie globala, cu resurse diverse de peste tot din lume, o solutie mereu la indemana va fi utilizarea expertizei globale pentru derularea cu succes a oricarui proiect.
Pe plan local, ne dorim sa devoltam echipa cu experti care sa devina un bun de pret pentru Egis la nivel global.
(articol aparut in revista Agenda Constructiilor, editia Septembrie 2023)
 

 
EGIS, in fata unei noi etape de dezvoltare pe piata locala a constructiilor
 
 
 
 
 
James Hanson (40 de ani)
Functia/Firma: Country Manager Egis pentru Romania si Bulgaria;
Experienta profesionala: peste 20 de ani de inginerie si consultanta in infrastructura, la nivel international.
 
Egis, companie internationala activa in sectoarele de consultanta, inginerie in constructii si servicii de mobilitate, are in derulare aproximativ 45 de proiecte, preponderente in sectorul de inginerie in domeniul infrastructurii. Potrivit lui James Hanson, Country Manager Egis pentru Romania si Bulgaria, activitatea de constructii se va intensifica in urmatorii 3-5 ani, datorita mai ales finantarilor care vor veni prin Programul National de Redresare si Rezilienta (PNRR), care actioneaza ca un accelerator atat de necesar pentru aceasta industrie. Prin activitatea sa, grupul Egis creeaza si opereaza infrastructura si cladiri inteligente capabile sa raspunda la urgenta climatica si sa contribuie la realizarea unei dezvoltari teritoriale mai echilibrate, durabile si mai rezistente. Cu operatiuni in 120 de tari, Egis pune la dispozitia clientilor sai expertiza celor 16.000 de angajati si dezvolta inovatie accesibila tuturor proiectelor.
In Romania, 2021 a fost un an de tranzitie pentru subsidiara locala. In luna aprilie a anului trecut, James Hanson a fost numit in functia de director general al companiei, generand o serie de schimbari la nivelul organizatiei, cu focus pe promovarea unei culturi bazate mai mult pe performanta si colaborare. Inainte de aceasta functie, James a avut responsabilitati in calitate de director senior al Egis in Marea Britanie, lucrand in domeniul aviatiei. Numirea sa in functia de Director General al Egis in Romania a venit ca o oportunitate binevenita de a-si extinde competentele in alte domenii ale transportului si infrastructurii si se bazeaza pe cunostintele sale anterioare despre piata si tendintele din tara noastra. James face parte din echipa Egis din 2005, ocupand diverse pozitii in inginerie, consultanta si management.
 
- In ce proiecte este implicat grupul Egis in Romania, in acest moment?
- Egis detine o puternica experienta in inginerie peste tot in lume, iar activitatile noastre din Romania nu fac exceptie. Ne concentram pe proiecte care necesita un nivel ridicat de competente ingineresti si know-how. De exemplu, realizam studiul de fezabilitate a liniei de cale ferata Predeal-Brasov care, desi este un tronson scurt, este in acelasi timp unul dintre cele mai complexe proiecte feroviare avand in vedere zona montana si diferenta de altitudine dintre punctele de plecare si cele de sosire. In prezent, liniile avariate si aliniamentul neuniform limiteaza viteza trenurilor la 56 km/h, precum si potentialul transportului feroviar pe aceasta legatura importanta dintre Ungaria si Bucuresti. Misiunea noastra este de a identifica o solutie de proiectare care sa permita declivitati si curbe sigure pentru transportul feroviar de marfa in timp ce incercam sa reducem lucrarile costisitoare cu tuneluri si sa crestem limita de viteza la 120 km/h. Aceasta este exact genul de provocare de inginerie pe care o dezvoltam. Speram ca proiectul sa se incheie in cursul acestui an, presupunand ca solutia propusa de noi este acceptabila pentru toate autoritatile implicate.
In materie de infrastructura rutiera, supraveghem mai multe lucrari de executie care sunt in desfasurare pentru diferite sectiuni din Centura Bucuresti, din autostrada Sibiu-Pitesti, din drumul expres Craiova-Pitesti si Autostrada Transilvania. Antreprenorii au abordari diferite si exista multi constructori internationali noi pe piata, cum ar fi cei din Turcia, astfel incat rolul supervizorului este deosebit de important pentru asigurarea respectarii standardelor romanesti relevante si atingerea nivelului asteptat de calitate a constructiei. De asemenea, lucram la mai multe studii de proiectare, de exemplu drumul expres Craiova - Targu Jiu in sudul Romaniei, dar si in regiunea Moldovei, autostrazi care leaga orase precum Bacau, Piatra Neamt, Pascani, Suceava si Siret. Suntem parteneri cu Search Corporation in aceste studii de proiectare, ceea ce ne ajuta sa ne punem in comun resursele si subcontractantii, cum ar fi inginerii specialisti in geotehnica pentru care exista o cerere foarte mare in acest moment.
Un alt domeniu de interes pentru noi este infrastructura de apa si de mediu. Lucram pentru unele companii regionale de apa din tara, precum cele din Cluj, Salaj si Satu-Mare, unde contribuim la imbunatatirea infrastructurii de alimentare cu apa a zonelor respective si la asigurarea colectarii corespunzatoare a apelor uzate. In Cluj si Salaj, de exemplu, rata de racordare la apa potabila in 2016 a fost destul de scazuta dupa standardele europene. Ca urmare a proiectului nostru, accesul la apa potabila de calitate urmeaza sa creasca cu 40% si, in plus, peste 174 de comunitati vor beneficia de servicii de salubrizare imbunatatite. Egis a facut parte din echipa implicata in fazele de pregatire a proiectului, proiectare detaliata si achizitia lucrarilor, iar acum oferim asistenta tehnica in etapa finala a lucrarilor de executie.
In prezent, avem in jur de 45 de proiecte in derulare, deci este o perioada aglomerata pentru inginerie in domeniul infrastructurii. Avantul din aceasta industrie este foarte puternic in acest moment, iar sentimentul meu este ca, in urmatorii 3-5 ani, se vor desfasura multe proiecte de constructie, datorita intr-o anumita masura si PNRR, care actioneaza ca un accelerator atat de necesar pentru aceasta industrie.
- Cum a evoluat activitatea companiei in 2021 si care sunt estimarile pentru 2022 si pentru viitor?
- 2021 a fost un an de tranzitie pentru noi. Am fost numit in functia de director general al Egis in Romania in primavara anului trecut, asa ca multe lucruri s-au schimbat deja, fiind interesat in principal de a promova o cultura bazata mai mult pe performanta si colaborare. Egis ofera know-how si expertiza, ceea ce inseamna ca succesul nostru depinde in intregime de oamenii pe care ii angajam. Egis are avantajul de a avea ingineri cu adevarat exceptionali, asa ca obiectivul meu principal este (si va continua sa fie) deblocarea potentialului lor. Acest lucru inseamna crearea conditiilor pentru ca angajatii sa creasca, sa se dezvolte si sa fie recompensati pentru performanta lor. Inseamna, de asemenea, incurajarea unei mai mari transversalitati si cooperari intre colegii din grupul mai larg, dupa ce toate problemele cu care ne confruntam in Romania au fost deja abordate in alte parti ale lumii, iar unul dintre avantajele noastre este ca ne putem baza pe experienta expertilor internationali care au fost implicati in unele dintre cele mai complexe proiecte de infrastructura din lume.
Viitorul nostru se arata favorabil, cu o lista buna de proiecte si un portofoliu din ce in ce mai divers. De exemplu, in acest an am castigat deja proiecte in domeniul rutier, feroviar si al infrastructurii de apa, iar aceasta diversitate este importanta pentru a ne ajuta nu numai sa crestem competentele incrucisate, ci si sa facem fata turbulentelor de pe piata. Au existat, de exemplu, o multime de licitatii pentru infrastructura rutiera si de apa in ultima vreme, dar in viitor ne asteptam la mai multe licitatii feroviare. De asemenea, cautam sa ne concentram pe marile proiecte de lucrari civile, cum ar fi spitale, stadioane si aeroporturi, unde este cu adevarat nevoie de expertiza internationala. Grupul Egis include cativa arhitecti de talie mondiala, precum 10Design si WestonWilliamson+Partners, care sunt convins ca pot aduce o valoare reala pietei din Romania. Principala bariera ramane faptul ca, in general, sectorul public inca subevalueaza rolul proiectarii (in comparatie cu constructia fizica, de exemplu).
- Ce parere aveti despre efectele pandemiei asupra cresterii preturilor constructiilor? Ati observat o reducere a cererii de proiecte in acest context?
- Parerea mea personala este ca nu pare ca cererea a scazut. Banuiesc ca acest lucru se datoreaza faptului ca majoritatea muncii noastre este destinata sectorului public si, in timp ce sectorul privat ar putea fi mai ezitant sa actioneze in astfel de vremuri incerte, sectorul public va avea deviza "Keep calm and carry on!". De fapt, sectorul public are un rol important pentru a face economia sa mearga in continuare, iar nevoia de infrastructura nu va scadea, pentru ca, fara aceasta, sectorul privat va ramane "limitat" - si nu pot spune de cate ori am auzit companiile spunand ca lipsa infrastructurii de transport este o bariera in calea investitiilor mai mari pentru extindere si logistica din sectorul privat, precum si in lanturile de aprovizionare, investitii care sunt pur si simplu inadecvate fara infrastructura de transport. Desigur, sunt multe (poate prea multe) aeroporturi in Romania, dar nu vad ca o retea de aeroporturi sa poata inlocui rolul unei retele de transport terestru.
Unde vedem insa un impact al pandemiei este asupra preturilor. Inflatia aproape s-a dublat, iar acest lucru face foarte dificila planificarea proiectelor pe termen lung. Lucram astazi la proiecte care au avut preturi relevante pentru piata din 2018. Evident, preturile in constructii au crescut foarte mult de atunci si, in special, pe piata fortei de munca. Totul este interconectat in aceste zile, asa ca daca pretul petrolului, otelului sau betonului creste, atunci la fel cresc si salariile. Pe langa majorarea preturilor materiilor prime, salariile au fost, de asemenea, afectate de cererea puternica de proiecte de infrastructura - in special in urma aprobarii PNRR. Acesta este un lucru bun pe termen lung, deoarece inseamna ca Romania trece de la o piata a fortei de munca ieftina la una mai bine platita, mai bine calificata, dar pe termen scurt poate fi foarte dificil de gestionat, deoarece multe dintre proiectele noastre nu includ niciun mecanism de crestere a preturilor in functie de schimbarile pietei. Din fericire, acest lucru este subiectul unor modificari legislative care vor permite companiilor de inginerie sa creasca preturile pentru a compensa impactul macro-factorilor precum inflatia.
- Ati observat vreo modificare a cererii de cladiri cu eficienta energetica ridicata, la un an de la intrarea in vigoare a standardelor nZEB? Cum va aliniati la aceasta tendinta?
- Astazi, cu cateva exceptii, nu suntem foarte implicati in constructia de cladiri. Vedem insa foarte mult potential aici, in special in ceea ce priveste spitalele - cum ar fi spitalul de la Craiova, pentru care am fost recent precalificati. Pentru proiectele de constructii civile in curs de desfasurare la care lucram, eficienta energetica pare sa ramana un subiect care apare mai mult in teorie decat in practica. Nu as spune ca Romania s-a aliniat pe deplin la nevoia de cladiri eficiente din punct de vedere energetic in adevaratul sens al cuvantului, dar exista o usoara (si poate costisitoare) tendinta de creare a unor cladiri mai independente din punct de vedere energetic - cel putin in sectorul privat. Cu siguranta pare a fi un obiectiv important pentru dezvoltatorii de cladiri de birouri, de exemplu, asa cum reiese din analiza noastra pentru relocarea sediului nostru din Bucuresti.
In general, sustenabilitatea pare a fi un cuvant important, dar realitatea practica este ca Romania se misca prea incet. De fapt, am fost destul de dezamagit sa vad in cel mai recent studiul "Climate Change Performance Index" ca Romania "isi continua tendinta descendenta" si ca "a scazut in topul tarilor cu performante medii la tari cu performante scazute" in ceea ce priveste indicele de performanta privind schimbarile climatice.
- Care credeti ca sunt tendintele in materie de proiectare, inginerie si consultanta in anii care vor veni, atat ca urmare a pandemiei, dar nu numai?
- Se pare ca exista o tendinta generala de descentralizare a responsabilitatii pentru proiectele din sectorul public, ceea ce ar putea fi un lucru bun si, speram, va insemna o legatura mai stransa intre cei care implementeaza (autoritatile) si cei care beneficiaza (cetatenii). Un exemplu recent este metroul clujean care este licitat de municipalitate si nu de o autoritate a administratiei publice centrale. Am vazut ca aceasta abordare functioneaza destul de bine in Oradea, unde, datorita initiativelor proprii ale municipalitatii, am reusit sa reconfiguram un bulevard cu trafic aglomerat intr-o zona prietenoasa cu pietonii.
In ceea ce priveste infrastructura mare (drumuri, cai ferate, retele de apa si canalizare), tendintele sunt destul de conservatoare, cu putinele exceptii legate de imbunatatirile necesare pentru a lua in considerare schimbarile climatice si pentru a se alinia la standardele ecologice europene si de siguranta. O abordare vizibil mai creativa este aplicata in special de autoritatile locale si de sectorul privat. Acesti actori de pe piata analizeaza si cauta solutii care sa fie eficiente din punct de vedere economic si sa genereze imbunatatiri sustenabile pe termen lung. Consultanta privind eficienta energetica, materialele ecologice, mediul prietenos cu oamenii este foarte cautata de orase si dezvoltatori privati, in timp ce administratia centralizata pare sa acorde mai putina atentie unor astfel de probleme, dar se asteapta sa se incadreze in tendinte.
In acest context, exista o preocupare reala cu privire la faptul ca legislatia si standardele nu se aliniaza suficient de repede la tendinte.
- Ce impact credeti ca vor avea digitalizarea si noile tehnologii asupra pietei constructiilor si asupra muncii si productivitatii in acest sector? Ce investitii intentionati sa realizati pentru digitalizarea afacerii?
- Pentru toata munca noastra in inginerie, cele mai importante atuuri pe care le avem sunt oamenii nostri, asa ca a fructifica tot ceea ce este mai bun din ei inseamna, in primul rand, a recruta candidatii potriviti si apoi a ne asigura ca au responsabilitatile si motivatia potrivite pentru a creste si a se dezvolta. Dupa aceea vin instrumentele si tehnologia care ii pot sprijini si ii pot face mai eficienti la locul lor de munca. De exemplu, programele de proiectare sunt deosebit de importante pentru echipa de proiectare, asa ca incercam sa ne asiguram ca folosim instrumente bune. Am investit foarte mult anul care a trecut si vom continua sa investim si anul acesta. Egis este, de asemenea, unul dintre liderii globali in Building Information Modeling (BIM), asa ca intentionam sa aducem o parte din aceste cunostinte si training in mediul local din Romania. Pana acum nu se cere prea mult in sectorul public, dar este doar o chestiune de timp pana ce cerintele vor fi mai mari si am prefera sa fim mai degraba inaintea curbei decat in spatele ei!
Inainte de a ajunge aici am lucrat in Marea Britanie. A fost o diferenta semnificativa intre modul in care tehnologia era folosita acolo pentru a facilita lucrul de la distanta in comparatie cu aici, in Romania. Mi s-au parut doua extreme, Marea Britanie se baza prea mult pe munca de la distanta, iar Romania se bazeaza prea mult pe munca "face to face". Ca si in cazul multor lucruri, cred ca cel mai bun raspuns se afla undeva la mijloc, asa ca investim in instrumente si echipamente care ne permit sa ne coordonam mai bine atunci cand lucrul fata in fata nu este posibil. Aceasta investitie va sprijini, de asemenea, o mai buna transversalitate si cooperare intre colegii din alte parti ale grupului Egis. De exemplu, am extins utilizarea CRM sau a managementului relatiilor cu clientii, ceea ce ne permite sa valorificam relatiile noastre cu partenerii si clientii la nivel global, nu numai local. De asemenea, ne permite sa anticipam si sa ne planificam mai bine activitatea - acest lucru nu este usor in sectorul public, deoarece clientii pot fi foarte exigenti si nu deosebit de flexibili. La un nivel foarte general, cred ca digitalizarea afacerii inseamna, de asemenea, democratizarea afacerii, iar acest lucru poate fi un factor destul de puternic pentru o incredere mai mare in cadrul organizatiilor si intre acestea. Pe termen lung, sper ca va permite relatii mai deschise si mai echilibrate intre clienti si prestatori si ne va muta de la un joc cu suma zero la un rezultat cu potential mai mare de tip win-win.
(articol aparut in revista Agenda Constructiilor, editia August 2022)

Produse & tehnologii

Stiri & Comunicate

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
RAWLPLUGABONARE REVISTESISECAMALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
rigips
leviatan
siniat
viarom
Acvatot 2019
strabag nivel 1
theda mar
ness project
ERBASU CONSTRUCT
MAKITA
Ubitech
CDS
concelex
quadratum
noark
CONCEPT STRUCTURE
EDIT-Structural

Parteneri

AHK 2022
HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500
ROGBC 2016
ef-de-n
AICPS_30
econet
top 500

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander