Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Sambata, 20 Aprilie 2024
Hilti
Home - INDEX COMPANII - ATERM SRL
PAGINA PERSONALIZATA


ATERM SRL

ATERM SRL

Adresa: Str. Gãrii f.n., Medias, Judet Sibiu
Telefon: 0754-042.042
Fax: 0269/833.118
E-mail: office@aterm.ro
Web site: www.aterm.ro
Domenii: Producatori de tamplarie
Descriere activitate
Producator de tamplarie termoizolanta cu profile PVC si aluminiu.
Prezentare companie/institutie
 
ATERM - calitatea ferestrelor executate cu sisteme germane
 
Investitii masive pentru relocarea pe o platforma cu o arie de 80.000 mp, unde vor fi realizate zilnic peste 550 de unitati de ferestre
 
Aterm este unul dintre cei mai importanti producatori de tamplarie termoizolanta ce activeaza in zona centrala a Romaniei. De peste un deceniu, firma cu sediul central in Medias ofera clientilor sai solutii de o calitate superioara, executand ferestre si usi pentru beneficiarii care doresc un produs durabil si sigur. Pentru a dezvolta ansambluri competitive de tamplarie termoizolanta, firma colaboreaza cu unii dintre cei mai buni furnizori din Europa, procesand profile Rehau si Salamander - Germania, feronerie Maco Multi-Matic - Austria, sticla Saint-Gobain Glass - Franta, distantier termic WarmEdge si insertie de argon (pentru geamul termoizolant triplustratificat, ce echipeaza cea mai mare parte a ferestrelor comercializate). In productia de tamplarie din aluminiu, compania colaboreaza cu Alumil, Profilco si Alukönigstahl (Schüco).
Sase linii de productie de ultima generatie pentru ansamblurile din PVC si utilaje noi de debitare si prelucrare pe segmentul de aluminiu
Activitatea Aterm a demarat in 2006, intr-un spatiu inchiriat cu o suprafata de numai 200 mp, avand doar doi angajati. In numai doi ani, firma a reusit o dezvoltare accelerata si s-a mutat intr-o hala proprie, cu o arie de 500 mp. Progresul a fost asigurat de cererea pentru solutii performante de termoizolare, astfel incat in 2015 a fost luata decizia de relocare intr-un spatiu de trei ori mai mare, ce a creat premisele unei cresteri semnificative a capacitatilor de productie, in scopul unui raspuns mai eficient la exigentele beneficiarilor. In 2018, compania a realizat un pas important in modernizarea si optimizarea productiei, reusind sa achizitioneze primele doua utilaje de sudura a profilelor din PVC, de la Graf Synergy. Insa, cea mai importanta etapa din istoria firmei a fost parcursa in 2023, cand Aterm s-a relocat pe o platforma de aproximativ 80.000 mp, unde a fost construita o noua hala de productie de 7.500 mp. Din aceasta, cea mai mare parte (6.000 mp) este rezervata productiei de tamplarie din PVC, asigurand o capacitate de fabricatie de peste 550 de unitati pe ferestre pe zi. Noua unitate a fost dotata cu echipamente de ultima generatie, ajungandu-se in acest moment la sase linii de productie, ceea ce consolideaza pozitia competitiva a Aterm, ca fiind unul dintre principalii jucatori din industria de profil. Tot in acest an, a fost luata decizia de majorare a capacitatii de procesare a sistemelor din aluminiu. Pentru a face acest pas, au fost alocate fonduri importante pentru o serie de utilaje, cum ar fi un utilaj pentru debitat si un centru de prelucrare.
 
"Lucram cu peste 200 de parteneri din Romania si de pe piata externa pe segmentul B2B"
"Dupa cum se observa, principalele borne de dezvoltare ale Aterm sunt legate de expansiunea spatiului de productie, investitiile constante in tehnologie si echipamente avansate, colaborarea cu furnizori de renume pentru a oferi produse de calitate superioara, adaptarea la cerintele pietei si consolidarea prezentei pe pietele externe. Parteneriatele cu furnizorii de incredere sunt esentiale pentru a asigura calitatea si performanta produselor noastre si pentru a satisface cerintele si asteptarile clientilor lor atat pe piata interna, cat si pe cea internationala. Calculele noastre arata ca aproximativ 90% din tamplaria realizata se comercializeaza pe canale business-to-business. In prezent, pe acest segment colaboram cu peste 200 de parteneri in Romania si o serie de companii importante in Italia, Belgia si Germania. Prezenta pe piata externa ne motiveaza in demersul nostru de promovare a calitatii si ne propunem sa extindem acest tip de operatiuni, fara a neglija insa piata nationala, care are un potential urias de dezvoltare mai ales in perioada urmatoare, cand se va pune un accent puternic pe eficienta energetica a anvelopantelor, in efortul de atingere a tintelor climatice cuprinse in Green Deal", au subliniat oficialii societatii.
Crestere prognozata de minimum 25% a vanzarilor, ca urmare a investitiilor recente, pentru anul 2024
Procesul de productie este certificat in conformitate cu prevederile standardelor de management al calitatii ISO 9001, mediului ISO 14001 si normei OHSAS ISO 18001, pentru securitate si sanatate operationala. Conform estimarilor curente, investitiile recente vor permite diversificarea portofoliului de produse si a gamei de servicii oferite partenerilor, in paralel solutionand o parte dintre dificultatile legate de penuria fortei calificate de munca. Toate aceste procese se vor reflecta in viitor in consolidarea performantei financiare. Astfel, daca in 2022 Aterm a realizat o cifra de afaceri de aproximativ 12 milioane de euro, anul 2023 fiind un an dedicat reorganizarii, cifra de afaceri este aproximativ similara cu cea de anul trecut, iar pentru 2024, ca urmare a cresterii capacitatilor, tinta de management prevede o crestere de minimum 25%. Cuvantul de ordine in viitor ramane "dezvoltarea", ce va fi sustinuta inclusiv prin diversificarea pietelor de desfacere atat in Romania, cat si pe plan international. Daca pana recent compania se adresa in principal clientilor din Transilvania, Banat si zona Capitalei, in perioada urmatoare regiunea Moldovei va reprezenta un obiectiv major in cadrul planului de extindere a distributiei. Aceeasi strategie va viza, de asemenea, si pietele externe, cu atat mai mult cu cat portofoliul de produse include ansambluri de tamplarie conforme celor mai inalte standarde de design, calitate si functionalitate.
 
Cristina Anghel, Manager al Calitatii in cadrul Aterm:
„M-am alaturat recent echipei Aterm, care a dovedit, de-a lungul anilor, ca totul este posibil. Cu experienta si curaj, implicare si incredere, aceasta echipa a reusit sa-si mareasca capacitatea de productie, transferand activitatea intr-un amplasament nou si modern. In prezent, mi-am asumat misiunea de a ajuta la atingerea urmatorului obiectiv, care consta in modernizarea Sistemului de Management al Calitatii. Practic, ne dorim implementarea unui sistem prin care sa obtinem satisfactia clientului, a angajatului si a partilor interesate de activitatea noastra (parteneri, colaboratori, autoritati, furnizori etc.). Acest lucru devine posibil prin imbunatatirea continua a produselor, proceselor si a sistemului nostru. Cum reusim?
1. Nu cautam vinovatii, cautam cauzele si le eliminam;
2. Tratam problemele aparute ca pe oportunitati de imbunatatire;
3. Implicam angajatii in analiza si identificarea solutiilor;
4. Comunicam si oferim suport;
5. Ne fixam obiective realiste, pe care le monitorizam si analizam cu o frecventa zilnica, saptamanala, lunara si anuala.
6. Suntem orientati spre rezultat, iar pentru noi nu exista "Nu se poate", ci doar "Cum se poate?", iar raspunsul l-am gasit. Se poate prin Angajament, Tehnologie, Evolutie, Responsabilitate si Munca in echipa". (ATERM) ”.
 

 
Ferestre ultraperformante de la Aterm,
executate cu profile REHAU ARTEVO
Vizionar ● Unic ● Inovator ● Durabil
ARTEVO = Arta + Arhitectura + Tehnologie + Evolutie
AR bazat pe Arhitectura, TE pentru TEhnologie de inalta performanta, EVO pentru EVOlutie.
Polimeri armati cu fibra in constructia ferestrelor!
Materialul RAU-FIPRO X in structura profilului;
Strat de acoperire exterior din PVC.
Design si estetica
Design modern, contemporan si ingust pentru cele mai inalte cerinte estetice;
Margini extrem de subtiri la exterior, cu raze mici si unghiuri de inclinare reduse;
Baghete cu aceeasi forma la partea dinspre interior;
Margine subtire la interior si astfel un spatiu liber optim;
Realizare coplanara pentru un aspect uniform si inchis.
Tehnologia de etansare:
Forta scazuta de inchidere, si prin urmare, usurinta ridicata de utilizare, datorita geometriei complexe si a unui spatiu mare de etansare.
Tehnologia feroneriei:
Piese de inchidere adaptate la forma faltului si rezistenta sporita la torsiune!
Potentialul de performanta
Elemente de ferestre in noile dimensiuni sunt posibile atat cu, cat si fara armare!
Grosimea maxima a pachetului de sticla pentru canat standard si rama: 56 mm.
Grosimea maxima a pachetului de sticla pentru canat coplanar: 72 mm.
Productivitate si functionalitate
Elementele mari pot fi realizate fara utilizarea unei armaturi.
Depozitare:
Mai putina armatura necesara!
Mai putin spatiu si efort necesar la prelucrarea armaturilor!
Nu este necesara prelucrarea armaturii!
Productie:
Fara acumulare de span de otel;
Timp de productie mai mic;
Mai putina uzura si, prin urmare, durata de exploatare mai lunga a sculelor de prelucrare;
Geometrie optimizata a profilului pentru tehnologia de lipire a sticlei!
 

 
Investitie de 8 milioane de euro pentru dublarea capacitatii de productie
EXPORTUL - urmatorul obiectiv major din cadrul strategiei de dezvoltare ATERM
 
Razvan Banceu, Director General al ATERM
Intr-o epoca de mare dinamism al companiilor mici si mijlocii, construite pe baza unui simt antreprenorial foarte dezvoltat al unor specialisti care au inteles ca dezvoltarea este posibila doar prin curaj si implicare, compania Aterm s-a ancorat solid in zona superioara de competitivitate a industriei locale de tamplarie termoizolanta. Acest lucru a fost posibil gratie vitezei cu care administratorii societatii au inteles necesitatea plasarii produselor promovate la capatul superior al scalei calitatii, pentru atingerea obiectivului respectiv fiind necesare eforturi sustinute, care au durat mai mult de un deceniu si jumatate. In final, totul s-a concretizat prin realizarea unei cifre de afaceri solide, ce a permis alocarea de fonduri masive pentru dezvoltare. De asemenea, progresul a fost generat si de decizia de management de a aborda cu preponderenta canalul B2B, cel mai potrivit pentru a asigura o evolutie durabila, precum consolidarea pozitiei competitive in domeniu. Toate cele mentionate anterior au fost posibile in special datorita abilitatilor manageriale ale directorului general al firmei, Razvan Banceu, care detaliaza in continuare cateva aspecte reprezentative legate de activitatea curenta si de perspectivele pe termen mediu si lung.
 
- Oferiti detalii despre strategia curenta de dezvoltare a companiei.
- Anul 2023 reprezinta pentru Aterm o perioada semnificativa de transformare si de expansiune. Ne-am relocat intr-o noua hala de productie, care ofera spatiu si resurse adecvate pentru a putea dubla capacitatea de productie. Pe plan international, in 2023 exportul reprezinta, pana la momentul actual, o zecime din cifra de afaceri a companiei. De asemenea, pentru noi acesta este o perioa­da de reorganizare, in care derulam investitii importante pentru a ne optimiza procesele de lucru si pentru a ne adapta la noile provocari, exploatand concomitent si oportunitatile ce apar pe piata. Aceste schimbari strategice si investitiile sustinute au contribuit la consolidarea companiei si la cresterea eficientei operationale. Faptul ca aproximativ 90% din tamplaria pe care o producem este destinata partenerilor nostri B2B ne asigura o baza solida de clienti fideli si parteneriate pe termen lung. In acelasi timp, nu neglijam componenta importanta care este business-to-consumer, pentru a putea satisface si nevoile beneficiarilor individuali.
- Cum au evoluat incasarile, de la fondarea companiei pana in prezent?
- Cifrele sunt reprezentative din acest punct de vedere si spun totul cu privire la succesul strategiei de management implementate in ultimul deceniu. Astfel, daca in 2014, cand am inceput sa abordam piata B2B, am avut o cifra de afaceri de 6 milioane de lei, in 2022 am atins pragul de 57 milioane de lei. Pentru perioada ce urmeaza, ne dorim o crestere sanatoasa atat a cifrei de afaceri, cat si a numarului de parteneri, ceea ce este posibil doar prin investitii curajoase si o abordare inteligenta a pietei.
- Descrieti succint elementele fundamentale ale politicii de dezvoltare.
- Valorile Aterm sunt: Angajament, Tehnologie, Evolutie, Responsabilitate si Munca in echipa (ATERM). In conformitate cu obiectivele pe care ni le-am propus, in urma cu un an am decis sa demaram o noua etapa de evolutie a companiei. Avand in vedere viziunea noastra de a deveni cat mai buni in furnizarea de servicii si produse specifice, am alocat un buget de peste 8 milioane de euro pentru a realiza o investitie ampla. In acest sens, am inceput constructia unei noi hale de productie, totodata achizitionand tehnologie de varf pentru a ne consolida pozitia in piata. Relocarea a avut loc in luna aprilie a anului in curs. Acest lucru ne ajuta in demersul de dublare a capacitatii de productie si ne permite sa diversificam portofoliul de produse, precum si gama de servicii oferite partenerilor. Dorinta de evolutie este motorul care ne impinge inainte si consideram ca misiunea noastra este sa livram produse la cel mai inalt standard de calitate. Prin implementarea unui sistem performant de lucru si mentinerea parteneriatelor cu furnizori-lideri pe piata noastra, ne asiguram ca suntem mereu in pas cu inovatiile si tendintele din industrie. Prin respectarea stricta a principiilor mentionate anterior, ne propunem sa ne consolidam pozitia de companie de referinta in industria tamplariei PVC, mentinandu-ne angajatii motivati, iar clientii si partenerii multumiti. Prin dedicarea noastra fata de calitate si excelenta, suntem hotarati sa cream un viitor stralucit pentru Aterm si pentru toti cei care ne insotesc in calatoria noastra.
- Cum gestionati provocarile care marcheaza piata constructiilor, in general si cea a tamplariei termoizolante, in special?
- Situatia economica actuala este marcata de impactul puternic al pandemiei, conflictul militar din Ucraina si alte elemente perturbatoare ce afecteaza activitatea pietei la nivel global. In aceasta conjunctura nefavorabila, dobanzile ridicate, inflatia crescuta si scaderea consumului au generat provocari semnificative inclusiv in domeniul nostru de activitate. De aceea, ne concentram pe maximizarea eficientei si implementarea unui proces de reorganizare. Mai mult decat oricand, ne bazam pe viziunea noastra de a deveni cat mai buni in furnizarea de servicii si produse. Avem o misiune clara - si anume aceea de a livra produsele la cel mai inalt standard de calitate si de a dezvolta un mediu de lucru performant pentru angajatii nostri. Prin organizare si dezvoltare, suntem hotarati sa facem fata provocarilor economice si sa construim un viitor durabil pentru Aterm.
- Ce prognoze aveti pe termen scurt?
- Ne dorim incetarea razboiului din Ucraina si revenirea la o viata normala. In prezent, interesul nostru se indreapta mai mult catre activitatea de export. Ne concentram asupra extinderii prezentei noastre pe pietele externe, oferind produse si servicii de calitate. Pentru atingerea obiectivului respectiv, ne dorim sa construim colaborari solide cu potentiali parteneri.
- Care este abordarea Aterm in ceea ce priveste adaptarea la cerintele celei de-a patra revolutii industriale?
- Compania Aterm isi propune sa faca pasi semnificativi in directia digitalizarii. Toate investitiile actuale si viitoare vor accentua evolutia fabricii in aceasta directie, reprezentand un angajament ferm de a fi o companie moderna si inovatoare. Suntem hotarati sa continuam sa alocam resurse in tehnologie iar pentru anul 2024 am hotarat implementarea unei platforme software ERP (Enterprise Resource Planning), care va aduce cu sine un salt semnificativ in consolidarea procesului de integrare a departamentelor noastre. Ne propunem astfel sa optimizam fluxurile de lucru si sa crestem eficienta operationala, permitand o comunicare fluida intre sectii si o mai buna vizibilitate asupra intregii noastre activitati.
- Cum vedeti viitorul operatiunilor de export in acest moment in care Aterm se afla in plin proces de crestere?
- In perioada urmatoare, acestea vor avea un rol din ce in ce mai important in dezvoltarea companiei. Dupa cum mentionam anterior, la jumatatea lui 2023 ponderea livrarilor externe era de 10% din cifra de afaceri. Anul viitor va fi deosebit de important pentru noi, deoarece ne vom concentra cu prioritate pe crearea de noi piete de export si pe dublarea cifrei realizate in 2023. Dorim sa identificam oportunitati de noi parteneriate si sa dezvoltam strategii de piata adecvate pentru a ne extinde prezenta si a castiga increderea clientilor de peste granite. Datorita investitiilor si reorganizarii realizate in 2023, vom fi pregatiti sa ne adresam provocarilor si oportunitatilor existente pe piata internationala. De asemenea, vom continua sa investim in dezvoltarea echipe si sa imbunatatim cunostintele si competentele angajatilor, pentru a face fata cu succes cerintelor. In ansamblu, credem ca prin determinare, experienta acumulata si o strategie bine definita, operatiunile noastre de export vor consemna o crestere semnificativa si vor juca un rol-cheie in consolidarea pozitiei competitive pe care Aterm o detine pe piata de profil.
(articol aparut in revista Fereastra, editia August 2021)

Produse & tehnologii

Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 021-336.04.17
ABONARE REVISTE
SISECAM
rehau
TSV
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left