RO EN
السلة فارغة

VIBE Properties incepe constructia unui complex rezidential de 50 milioane euro

Dezvoltatorul Vibe Properties a anuntat recent, printr-un comunicat, emiterea autorizatiei de construire si, implicit, lansarea proiectului imobiliar Vibe Forward, in valoare de 50 milioane de euro.
Potrivit comunicatului, proiectul rezidential va fi dezvoltat in doua etape, pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu din nordul Bucurestiului, in zona centrala a zonei de afaceri si va cuprinde la final 448 de apartamente si spatii comerciale. Prima etapa a proiectului va insemna dezvoltarea unui imobil turn de 17 etaje, care va include 195 de apartamente, dar si 12 duplexuri situate la ultimele niveluri.
Investitia in dezvoltarea ansamblului se situeaza la circa 50 de milioane de euro, iar complexul rezidential va fi deservit de lifturi de mare viteza si avea un sistem integrat de locuinta inteligenta, care va permite controlul deplin al caracteristicilor mediului interior, precum temperatura ambientala, alerta in caz de inundatie, incendiu sau managementul accesului in locuinta.
„Fara a avea intentia de a suna pretentios, Vibe Forward este inspirat de energia proiectelor-turn multifunctionale din New York, unde rezidentii traiesc, muncesc, petrec timp de calitate in acelasi perimetru urban, bucurandu-se de o viata calitativa si valorizand principala resursa pe care, ca oameni, o detinem – si anume timpul. Vibe Forward defineste viziunea noastra pentru ceea ce inseamna a construi, de exemplu, proiecte in zone foarte cautate, fara compromisuri si ne mentinem in acest sens promisiunea de a fi alaturi de clientii nostri, pe termen lung. Credem in proiecte multifunctionale, nu in cladiri clasice, unde rezidentii vin sa doarma si de unde pleaca zilnic pentru a pierde multe ore in trafic spre punctele de interes. Vibe Forward este primul nostru proiect in aceasta formula de asociere si dorim sa reprezinte un punct de referinta pe piata”, a declarat Michael Israeli, co-fondator si Managing Partner Vibe Properties.
Vibe Forward va avea finisaje premium, precum parchet triplustratificat, incalzire in pardoseala, tamplarie din aluminiu, usa de intrare ranforsata, respectiv obiecte sanitare din game de top. Rezidentii se vor bucura de intimitatea unei piatete private, care se va contura la finalul proiectului, de spatii comerciale, de o zona verde, dar si de un spatiu privat de joaca pentru copii, precum si o serie de facilitati menite sa contribuie la cresterea calitatii vietii.
„Am dorit sa realizam un proiect eficient. Valorificam suprafetele la maximum, astfel incat, pur si simplu, nu exista spatii pierdute. Proiectul da senzatia de evolutie. A detine un apartament intr-o astfel de zona este o investitie foarte buna pe termen lung”, a subliniat la randul sau Rudolf Vizental, co-fondator si Board Member al Vibe Properties.
Mixul de apartamente este adaptat la cererea existenta pe piata si la stilul de viata al bucurestenilor tineri, creativi, cu o cariera in ascensiune, imobilul fiind compus din unitati cu un dormitor, cu suprafete care pornesc de la 44 mp, doua dormitoare, cu suprafete ce incep de la 60 mp si trei dormitoare, cu suprafete de 75 mp sau mai mari. Ultimul nivel al cladirii este rezervat duplexurilor.
„Dorim sa demonstram ca putem construi un produs de calitate ridicata, care sa ridice cu adevarat calitatea locuirii pentru viitorii rezidenti si care sa fie accesibil cumparatorilor tineri, aflati in plina expansiune a carierei lor”, a adaugat Catalin Sima, CEO al Vibe Properties.
Vibe Properties este o companie fondata de Michael Israeli, om de afaceri care a fondat Atrium Centers si dezvoltator al mall-ului Atrium Arad, ce se afla in prezent in proprietatea Mas RE si Prime Kapital, Rudolf Vizental, Andrei Cionca, actionari ai Casei de Insolventa Tranilvania si ai ROCA, platforma de investitii in companii romanesti aflate in dificultate, respectiv Catalin Sima, cu sapte ani de experienta in managementul unor proiecte rezidentiale majore din Cluj-Napoca si Bucuresti.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter