RO EN
السلة فارغة

PMR: Modificari legislative ce vor incuraja investitiile incepand din 2015

La inceputul anului 2015, Guvernul a aprobat cateva modificari legislative care ar trebui sa asigure implicatii pozitive pentru activitatea de constructii din Romania, in urmatorii ani. Astfel, investitiile in spatiile hoteliere vor lua amploare incepand din acest an, avand in vedere decizia Guvernului de a reduce TVA pentru serviciile turistice de la 24% la 9%. Totodata, diminuarea similara a taxei pe valoare adaugata pentru toate produsele alimentare incepand din luna iunie 2015 ar trebui sa stimuleze consumul si, in consecinta, dezvoltarea spatiilor de retail. Tot la inceputul anului in curs, Executivul a lansat o strategie ambitioasa pentru constructia de autostrazi pana in 2030 si, de asemenea, a bugetat fonduri cu 20% mai mari decat in 2014 pentru garantiile de sprijin asigurate prin programul Prima Casa.
Toate aceste masuri sunt menite a readuce industria locala a constructiilor pe un trend de crestere, dupa scaderea de 6,7% a pietei locale de constructii din 2014, consecutiva unei contractii de 8,7% in 2013. Prabusirea din ultimii sase ani a sectorului comnstructiilor a fost cauzata in special de reducerea drastica a investitiilor guvernamentale in infrastructura (-23% numai anul trecut), in contextul in care Guvernul social-democrat format in 2012 a avut drept prioritati stimulentele sociale si o strategie populista in cheltuirea fondurilor publice, potrivit unei analize realizate de compania poloneza de cercetare, PMR. "Declinul din domeniul infrastructurii nu a putut fi contracarat de cresterile de 7,8% in constructiile de cladiri rezidentiale, respectiv de 4,6% in cazul celor nerezidentiale. In 2013 si 2014, industria constructiilor din Romania si-a continuat declinul, in special din cauza reducerii substantiale a suportului sectorului public. Alegerile parlamentare ce au avut loc in luna decembrie 2012 au fost castigate decisiv de o coalitie condusa de un partid de centru-stanga. In perioada 2013-2014, Guvernul a dus o politica populista in cheltuirea fondurilor publice, in pofida unei majorari cu 3,4% a PIB in 2013, urmata de o crestere de 2,8% anul trecut. Este de crezut ca Executivul de la Bucuresti a redus in mod deliberat investitiile publice in ultimii doi ani, pentru a beneficia de resurse financiare suplimentare pentru cresterea beneficiilor populatiei, scopul final al acestei initiative fiind reprezentat de miza alegerilor prezidentiale din noiembrie 2014", se arata in analiza PMR.
 
Sectorul de infrastructura are o pondere de 38% din totalul pietei
Anul trecut, industria constructiilor din Romania a fost sustinuta in special de investitiile dezvoltatorilor privati din domeniile rezidential si nerezidential, precum si de cresterea veniturilor medii ale populatiei, care a investit in executia unor lucrari de renovari si/sau reparatii realizate in regie proprie. In acelasi timp, segmentul lucrarilor de inginerie civila, aflat in special in legatura cu investitiile in infrastructura energetica si de transport, nu a putut tine pasul cu ritmul observat in dezvoltarea proprietatilor private, principala cauza fiind reducerea investitiilor publice. In 2014, volumul lucrarilor de inginerie civila a reprezentat numai 38% din productia totala din constructii, in timp ce sectorul rezidential a avut o pondere de 36%, iar cel al lucrarilor nerezidentiale a ajuns la 26% (fiind preponderente investitiile in spatiile de retail si industriale).
 
Guvernul, pregatit sa stimuleze investitiile in 2015 si 2016
Guvernul actual al Romaniei, condus de acelasi prim-ministru social-democrat, care a pierdut alegerile prezidentiale din 2014, este, in acest moment, pregatit pentru a stimula investitiile de capital in 2015 si 2016, in special in proiecte de autostrazi, in vederea imbunatatirii permanente a coalitiei de guvernare, inainte de alegerile parlamentare programate pentru 2016. "Coalitia urmarea sa castige alegerile prezidentiale din noiembrie 2014, in special prin cresterea beneficiilor sociale in detrimentul investitiilor de capital, insa aceasta strategie nu a dat rezultate. Este de crezut ca social-democratii aveau o nevoie disperata de a castiga alegerile prezidentiale in scopul de a deturna «cruciada» anti-coruptie demarata in Romania. Pentru a eradica aceasta opinie generala pana la alegerile parlamentare din 2016, social-democratii vor trebui fie sa stimuleze lupta anti-coruptie, fie, cel putin, sa evite obstructionarea acesteia", se arata in analiza PMR. Conform aceluiasi document, forta electorala de dreapta si centru-dreapta este predominanta in Romania, fapt confirmat si de rezultatul recent al alegerilor prezidentiale. "Actualul guvern de stanga este, prin urmare, constrans sa puna in aplicare mai multe stimulente «liberale», printre care se afla inclusiv proiectele de investitii in infrastructura si realizarea de modificari legislative, in vederea extinderii influentei printre alegatorii de centru-dreapta. Rezultatele recentelor alegeri arata ca, impreuna cu eradicarea coruptiei si o serie de alte teme controversate, dezvoltarea infrastructurii tarii va ramane de interes major pentru Guvern in urmatorii cativa ani", estimeaza analistii PMR.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter